Ce trebuie făcut când urina nu poate fi drenată în timpul cateterismului intermitent?

În timpul efectuării cateterismului intermitent, există situații ocazionale în care vezica urinară este evident dilatată, dar urina nu poate fi drenată după introducerea cateterului. Deși această situație este mai puțin frecventă, este o problemă care îi deranjează pe unii pacienți. Astăzi vom discuta despre cum să gestionăm această situație.

În general, excluzând obstrucția cateterului în sine și plasarea incorectă a cateterului (cum ar fi inserarea vaginală accidentală la paciente), eșecul drenării urinei are două cauze posibile:

**Cauza numărul unu:**

Cateterul a intrat în vezică. Dacă pacientul are hipertrofie prostatică, obstrucția pe termen lung a orificiului vezical va cauza ridicarea crestei interureterale. Combinată cu mărirea lobului mijlociu al prostatei, uneori, după ce cateterul intră în vezică, acesta este împins în sus. În acest moment, deși cateterul se află în vezică, deoarece a fost împins în sus, vârful cateterului ajunge pe peretele anterior al vezicii urinare, provocând un drenaj deficitar. În acest caz, cateterul din vezică nu se află adesea în poziția cea mai joasă, dar poate fi în poziția cea mai înaltă.

**Motivul doi:**

A doua situație este de fapt o contraindicație pentru cateterismul intermitent și necesită trecerea la alte metode de micțiune, cum ar fi cateterismul intrauterin. Nu vom dezvolta mai multe detalii aici. Mai jos, ne vom concentra pe discutarea primei situații. Atunci când întâlnim prima situație, se recomandă următoarele măsuri:

(1) Asigurați o lubrifiere adecvată a cateterului și o relaxare maximă a uretrei pentru a obține o cateterizare reușită de la prima încercare, pe cât posibil.

(2) Introduceți mai întâi cateterul mai adânc, apoi trageți-l ușor spre exterior pentru a poziționa cateterul într-o locație cu un drenaj mai bun.

• Când nu puteți drena urina, nu vă grăbiți să scoateți cateterul. Mai întâi, injectați apă pentru a verifica dacă cateterul este permeabil. Dacă simțiți că este obstrucționat, împingeți ușor cateterul mai adânc în vezică, apoi testați din nou permeabilitatea. Dacă acest lucru tot nu funcționează, cateterul poate fi scos și reintrodus. Uneori, motivul pentru care se drenează doar 200 ml înainte de oprirea fluxului este pur și simplu ceva precum un mic cheag de sânge care blochează cateterul sau poziția ușor deplasată a cateterului. Ajustarea poziției cateterului poate rezolva problema.

Când nu puteți drena urina, evaluați mai întâi cauza: este vorba de o obstrucție sau de un alt motiv? Dacă există o obstrucție care cauzează dificultăți la cateterizare, ar trebui mai întâi să estimați locația obstrucției. Dacă obstrucția este la nivelul prostatei sau al colului vezicii urinare din cauza hipertrofiei prostatei, trecerea la un cateter prostatic (un cateter cu un vârf curbat mai ascuțit) și controlul corespunzător direcției curburii oferă speranță pentru o cateterizare reușită.

Dacă puteți stabili în mod clar că cateterul a fost introdus, dar nu iese urină, efectuați mai întâi o irigare manuală a vezicii urinare pentru a verifica dacă există blocaje cu materiale solide. Uneori, în vezică se formează materiale flocculante sau sedimente urinare, care blochează orificiile de drenaj și împiedică curgerea urinei. În această situație, încercați să utilizați un cateter cu o mărime mai mare. Dacă un cateter cu o mărime mai mare este prea gros și dificil de introdus, un cateter cu orificii de drenaj mărite ar fi mai potrivit. Dacă testele arată că cateterul nu este blocat, ajustați unghiul cateterului și încercați să schimbați pozițiile corpului, ceea ce ar trebui să rezolve practic problema. Desigur, dacă condițiile permit, cel mai bine este să solicitați ajutorul unui medic profesionist.

Declinare de responsabilitate

1. O parte din conținutul acestui articol provine din surse online. Dacă există vreo încălcare a drepturilor de autor, vă rugăm să ne contactați pentru eliminare.
2. Informațiile medicale furnizate aici sunt doar cu titlu informativ și nu trebuie utilizate ca bază pentru diagnostic clinic sau tratament.